Poem să slăbească

Astfel, întâlnim poezii enunţate în stilul prozaic-narativ, cu discursuri conectate bine în cotidian, poezii în forme fixe, tradiţionale, dar care caută totuşi să aducă prospeţime; urmează apoi genuri avangardiste, experimente sau stiluri scenice, slam-uri, video-poeme, temele abordate pendulând de la cele religioase până la vulgarităţi extreme.

Dacă am face o comparaţie cu muzica, am spune că avem poezie care improvizează imagini din cuvinte, precum jazzul, până la versuri sacadate, în gen tehno sau hip-hop. Însă, indiferent de vremuri, de poem să slăbească literare ale momentului, va coexista literatura figurilor de stil, vraja metaforei frământate în covata generoasă a poeziei.

Poezia poate avea un singur vers, dar poate fi şi nemăsurat de lungă şi prozaică. Problema este când ea conţine mult balast, banalităţi care nu contribuie la efectul magic.

În vremurile acestea de transformări fulgerătoare, de bombardament informaţional şi relaţii sociale extinse, poezia ar trebui să răspundă provocărilor căutând un maxim de efect cu minim de resurse.

Acestei idei, eu i-am dat şi o denumire, "maximinism".

Dar nu poezie dusă până la simplism, ci una dusă la esenţializare. Într-un fel, până şi acestei reviste am vrut să-i dau un sens maximinist, adică acela cu un conţinut concentrat, cu doar câteva pastile poetice pe care le-am găsit pe diverse surse şi pe care le-am considerat cele mai bune.

Rubrica sugestivă în acest sens este Colecţia de metafore. Deliberat, am investigat poeziile pe o piaţă literară care funcţionează fără "branduri", în încercarea de a descoperi perle ascunse în noianul de creaţii răspândite în eter. Probabil, acestea sunt câteva idei sinucigaşe pentru o revistă, dar, deocamdată, am să perseverez în direcţia propusă.