Secretele japonezelor. Cum poţi slăbi sănătos în scurt timp | Sănătate

Pierde in greutate traiul tanar. Latest From The Blog

Cari nici se mai ştiu, nici se mai pomenesc, nici măcar cevaşi dintr-aceia se mai numesc, sau ce limbă va fi avut cine mai ştie? Şi de va fi fost rămas cinevaşi, încă atâta s-au amestecat în cei mai de pre urmă lăcuitori, cât îngropaţi de pierde in greutate traiul tanar sânt, de nu se mai vede nimic de dânşii nicăiri!

Milescu Demult, cu opt sute de ani înainte de Hristos, trăia pe văile acestea un neam de oameni războinici, aspri la fire şi la chip, cu numele de sciţi.

Ei stăpâneau, de călare, toată câmpia întinsă din Marea Neagră până-n pustiurile mlăştinoase ale Donului; iar în partea muntoasă, în mândra cetate a Carpaţilor, hălăduiau agatirşii, o viţă mai aleasă, desfăcută din neamul cel mare al tracilor. Retraşi din vadul gloatelor pribege, apăraţi de întăriturile munţilor şi aproape neştiuţi de lume, agatirşii duceau acolo o viaţă aşezată şi liniştită, îndeletnicindu-se unii cu creşterea vitelor, alţii cu viile, ori cu albinele, de răul cărora se zicea că nu poate nimeni pătrunde la ei, — cei mai dinlăuntru strângând aur din prundul râurilor, sau scoţându-l din desfundăturile munţilor, şi toţi laolaltă alcătuind o familie de oameni voinici, harnici şi sănătoşi, care se purtau gătiţi în haine strălucitoare, trăiau în belşug şi-n bună înţelegere, îşi iubeau ţara lor frumoasă şi păzită, din care nu ieşeau niciodată, aveau cârmuitori paşnici, înlesniri multe, şi legi puţine, pe care le puneau în versuri şi le-nvăţau pe dinafară cântându-le.

Ei n-aveau îngrădire, nici aşezare statornică în vreun loc, ci, ca pulberea purtată de vânt, roia mulţimea lor pe văile apelor, ducânduşi turme şi care, şi tot cuprinsul în voia întâmplării, fără nici o legătură-n urmă, fără nici o ţintă-nainte. Cărturarii vremurilor acelora ni-i arată roşcaţi la faţă, greoi şi mătăhăloşi la trup, cu braţe lungi şi butucoase, cu pieptul larg păros şi capul plecat înainte, — dealtfel iuţi la mişcări, călăreţi buni şi arcaşi iscusiţi.

Îmbrăcămintea lor era un fel de contăşe lungi până la genunchi, încinse la brâu c-un şerpar îngust, nădragi strânşi la gleznă, pe cap o cuşmă ţuguiată şi în picioare meşi de piele groasă; iarna purtau sărici largi şi lungi până-n călcâie, hrana şi băutura lor de căpetenie era laptele de iapă.

Ei străbăteau depărtări mari, aşa în gloată; năprasnici ca o vijelie se năpusteau peste alte neamuri, pustiind totul în calea lor, bând cu lăcomie sălbatică din sângele celui dintâi duşman căzut, împrăştiind groaza duiumului lor până-n câmpiile bătrânei Asii — leagănul vechilor noroade, care au împânzit pământul. Biruitori, încărcau prăzile pe spinarea robilor şi se-ntorceau în ţara lor.

Aici, fiecare scit aducea în faţa regelui capetele vrăjmaşilor pe care i-a ucis el, şi, după numărul acestor dovezi de vitejie, îşi primea partea lui de pradă.

Apoi, jupuind pielea de pe aceste capete, o răzuia cu o coastă de bou, şi-şi făcea şervete pentru masă, iar din tidva uscată — cupă de băut. Ei purtau în vază pieile acestea, atârnate de frâul calului, şi se făleau cu ele.

Cei care aveau mai multe pierde in greutate traiul tanar coseau una de alta, şi-şi făceau pierde in greutate traiul tanar manta lung, de găteală. În fiecare an, la o zi anumită, serbau cu toţii pe zeul războiului, înfăţişat printr-o sabie veche, pe care-o înfigeau deasupra unei grămezi mari de lemne, şi-i jertfeau cai şi oameni, câte unul la sută din robii prinşi în războaie, pe robii aceştia, sortaşi morţii, după ce-i stropeau cu vin pe cap, îi ucideau; cu sângele lor udau sabia la care se-nchinau, apoi le tăiau braţul drept, cu umăr cu tot, şi-l aruncau încolo, departe de trup; risipite astfel, trupuri şi braţe rămâneau pe câmp, de mâncare fiarelor şi păsărilor de pradă.

Când regele murea, îl spintecau, îi curăţau pântecele, îl umpleau cu mirodenii, şi-l purtau într-un car descoperit pe la toate triburile lor; cei care îi întâmpinau îşi crestau fruntea, în semn de jale, şi-şi înfigeau săgeţi în braţul stâng, într-un mormânt larg îl aşezau pe un pat de crengi între gratii de suliţi, înconjurat de arme şi odoare scumpe, iar ca să aibă cine-l iubi şi îngriji pe lumea cealaltă, ucideau şi-ngropau lângă el pe una din soţiile lui, un bucătar, un paharnic, slugi credincioase, cai şi 50 de călăreţi înarmaţi.

Când pe la sfârşitul veacului al şaselea înainte de Hristos, Dariu, regele perşilor, veni în fruntea unei spăimântătoare oşti, să pedepsească pe sciţi, pentru năvălirile ce mereu le făceau în bogatele ţinuturi ale Asiei, aceştia, dând foc fânaţurilor şi astupând fântânile, se traseră cu tot cuprinsul lor în desimea pădurilor depărtate. Dariu îşi osteni în deşert gloatele, orbecăind în pustiul câmpurilor sterpe. Lipsa de hrană şi de adăpost îl hotărî să se întoarcă. Un sol scit îi aduse atunci un guzgan, o broască, o pasăre şi cinci săgeţi.

Cum solul nu vorbea, Dariu înţelese că sciţii îi închină, cu aceste semne, pământul, apele, aerul şi armele lor. Şi regele perşilor se întoarse cu oastea sfărâmată de truda şi de greutăţile unei călătorii lungi şi fără noroc.

Din asta se vede cât era de greu, chiar pentru o putere mare ca a lui Dariu, să lovească pe sciţi în ţara lor întinsă, fără drumuri şi fără aşezări de baştină.

Călăreţi buni, trăgaci iscusiţi, îndurători la frig şi la osteneală, sciţii ar fi putut întemeia cu vremea o stăpânire puternică şi trainică pe văile acestea. Dar nu-i trăgea inima la muncă, şi prin nimic nu legau ziua de ieri cu cea de mâine. Numai o mică parte din neamul lor erau plugari, şi aceştia strângeau roadele câmpului, nu pentru hrana lor, ci pentru ca să le vândă grecilor de prin limanurile Mării Negre. Iar grosul neamului scit trăia mai mult în pribegie, vânturându-se de colo-colo, săracii pe jos, bogaţii călări, sau tolăniţi sub covilturile de piele ale carelor lungi cu câte şase osii — palate călătoare pe netezişul câmpiilor pustii.

Ce urme să lase un astfel de popor despre trecerea lor pe pământ! El avea trei feciori, şi nu se puteau înţelege care dintre ei să fie sciţilor rege. Într-o zi căzură din cer un plug, un jug, o secure ş-un pahar, toate de aur. Voi fratele mai mare s-apuce el aceste daruri, dar iute-şi trase mâna — că darurile erau ca focul de fierbinţi. Se fripse şi fratele mijlociu. Veni rândul celui mai mic. Atâta ştim despre începutul depărtat al sciţilor, şi poate că nici ei nu ştiau mai mult.

Subiecte asemănătoare

II Geţii. Dacii Tot pe vremurile-acelea, în hotar cu sciţii, se-tindea ţara tracilor către miazăzi şi apus, până-n stâncile Balcanilor — muntele Hemus, cum îi ziceau pe atunci — pragul strălucitului regat al Macedoniei. Popor mare şi vrednic în războaie erau tracii, dar desfăcut în neamuri multe, şi la prea mulţi stăpâni pierde in greutate traiul tanar. Cu patru sute de ani înainte de Hristos, regatul Macedoniei, întorcându-se şi-ncepând a-şi lărgi graniţele, împinge duiumul tracilor încoace.

Geţii, o ramură puternică din tulpina tracă, năpădesc în ţinuturile sciţilor, îi mătură pentru totdeauna din câmpiile Dobrogei şi urzesc ei ţară şi stăpânire nouă pe valea Dunării, din Marea Neagră-n poalele Carpaţilor.

De aici, se repăd călări şi mai pradă în câteva rânduri ţinuturile mărginaşe ale bogatei Macedonii. Dar în vara anului înainte de Hristos Alexandru cel Mare năvăli într-o noapte şi, înaintând prin lanurile de grâu de pe Bărăgan, îi prinde pe neaşteptate între zdrobitoarele lui falange, îi bate şi-i goneşte până la un oraş de lemn, căruia-i dă foc, şi se-ntoarce biruitor, încărcat de prăzi, de robi şi de ostatici.

Mai târziu, după moartea lui Alexandru cel Mare şi frângerea uriaşei lui împărăţii în patru, se ispiteşte şi Lizimac să răpuie pe geţi, dar, de astă dată, aceştia-şi pustiesc ţara şi-l lasă să înainteze, până ce oastea lui, biruită de foame, nu mai poate lupta. Atunci îi împresoară şi-l duc într-un oraş a lor, Helis. Aici Dromihete, regele geţilor, primeşte cu mare cinste pe Lizimac şi pe ai lui, le aşterne pe jos covoare scumpe din Macedonia, şi-i ospătează la o masămpodobită, dându-le bucate alese pe talere de argint şi vinuri aromate în cupe de aur.

Iar el, cu geţii lui, s-aşează la o masă de rând, ospătând pe talere de lemn mâncări de legume simplu gătite, şi bând apă din pahare de corn.

La sfârşit se scoală şi-ntreabă cu blândeţe pe Lizimac: care ospăţ i-a plăcut mai mult, al macedonenilor, sau al geţilor?

Geţii erau viteji, mândri şi netemători de moarte. Dintre toate popoarele peste care-a trecut Dariu cu marea lui oaste, când a venit împotriva sciţilor, numai geţii au îndrăznit să se lupte cu el, şi nu şi-au plecat arcurile, decât răpuşi de covârşitoarea mulţime a perşilor.

Că nici mânia cerului nu domina trufia lor, ci când tuna şi fulgera, ei, încălecând pe pierde in greutate traiul tanar, făceau gălăgie mare şi, furioşi, trăgeau cu săgeţile-n nori. Aşa era poporul care-a stăpânit mai de mult locurile acestea.

Răsărit din marele trunchi al familiei trace, neamul acesta de viteji s-a desfăcut cu timpul în două ramuri: geţii s-au împânzit mai mult pe dreapta Dunării, din jos de cataracte; iar în stânga, spre întăriturile munţilor, şi-au fost ales dacii pământul stăpânirii lor. Aceştia însă, împinşi mai târziu de gloatele iasigilor, au părăsit şesul şi au intrat de-a binele, la munţi, în ţara agatirşilor, pe care lesne-i vor fi supus şi sorbit în unda lor proaspătă, plină de putere şi de tinereţe.

pierde in greutate traiul tanar pierdeți în greutate cu ajutorul unui blender ninja

Şi astfel, precum odinioară, din familia tracilor, Carpaţii au tras viţa cea mai aleasă, şi au îngrădit-o în adăposturile lor, tot aşa, mai în urmă, din acelaşi izvor de oameni, acei care prin bărbăţia lor şi prin înaltele lor însuşiri sufleteşti erau chemaţi să iasă mai în vază în câmpul istoriei, pe aceeaşi dâră s-au tras şi în aceiaşi munţi şi-au pus temeiul ţării lor. La vechii traci fusese mai de mult un preot înţelept, Zamolxis.

Învăţăturile lui spuneau că viaţa aceasta e o încercare, o trecere vremelnică şi plină de zbuciumări către viaţa cea de veci, singura frumoasă şi întru adevăr fericită.

A trăi cumpătat, a privi suferinţa ca o binecuvântare şi moartea ca o mântuire, ca o dulce chemare a milostivului Gebeleizis în împărăţia liniştii celei de veci, eră, pentru credincioşii lui, izvorul adevăratei cea mai bună slăbire şi taina adevăratei puteri pe pământ.

Din izvorul acesta şi-au tras dacii credinţa, tăria şi rostul vieţii lor. Vrednici coborâtori ai tracilor, ei îşi făcură un zeu din Zamolxis, o religie din învăţăturile lui 1.

Întăriţi sufleteşte, pregătiţi astfel pentru vitejii mari, şi stăpâni pe-o ţară frumoasă, bogată şi darnică — anume parcă făcută pentru un asemenea popor — dacii ajung, în mai puţin de-un veac, să-şi întindă puterea peste toate neamurile ce roiau în câmpiile Dunării, şi să închege o singură domnie, din cătările Carpaţilor până-n limanurile Mării Negre. Cu optzeci de ani înainte de Hristos, porunci profetul Deceneu, sfetnicul marelui rege Boerebiste să se stârpească viile pentru ca nu cumva ispita băuturii să pierde in greutate traiul tanar firea cea bună a poporului şi să-l abată din vrednicia lui.

Şi dacii se plecară poruncii, căci pe cât erau de aprigi şi de cumpliţi în războaie, pe atâta de blânzi şi de supuşi regelui şi profetului lor.

Numai aşa se înţelege cum au ajuns ei, pe vremea aceea de vifor şi de întunecate frământări de neamuri, la o stăpânire aşa de întinsă şi la o putere aşa de temută.

Dacii erau oameni trupeşi, bine legaţi, şi robaci la muncă, purtau părul lung, lăsat în plete pe umeri şi pe spate, retezat în dreptul frunţii — barba mare, stufoasă, îl dădea o înfăţişare aspră şi posomorâtă.

Îmbrăcămintea lor era o tunică până la genunchi, strânsă c-o cingătoare peste mijloc, iţari largi, legaţi la gleznă cu sfoară. Sau vârâţi în opinci, pe deasupra o manta lungă fără mânici, încopcită pe umăr, — fruntaşii purtau o căciulă ţuguiată, cei de rând umblau cu capul descoperit.

Femeile erau înalte, zvelte, mândre la port, cu o dulce mlădiere-n mişcări şi cu multă blândeţe şi duioşie în chipul lor frumos, în ochii lor mari, galeşi, umbriţi de gene lungi.

  • Nu te gândi prea mult.
  • AFORISME | Sinteza Gândirii
  • Terapia prin hipnoză pentru eliminarea tulburărilor de greutate Ce sunt tulburările de greutate și alimentație?
  • La urma urmei nici tu nu eşti chiar aşa cum ai dori.

Purtau o haină uşoară până în călcâie, pe deasupra o dulamă până la genunchi, strânsă la brâu, pe cap o broboadă de in sau de cânepă, mărgele la gât, şi flori în cosiţe. Ele vedeau de casă, torceau, ţeseau, creşteau copiii; bărbaţii, când nu erau în război, duceau la păşune hergheliile, cirezile de vite şi turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaţilor grâu pentru negoţ, şi miei pentru hrana lor — străvechea mămăligă.

Toamna umblau în cărăuşie: scoborau la mare belşugul holdelor, aurul munţilor, cai, lână, miere şi ceară, şi luau în schimb arme, stofe alese, vase de bronz, scule de podoabe, de care n-aveau ei. Iarna, în căsuţele lor de bârne sau de vălătuci, adunaţi pe lângă vatră, îşi povesteau isprăvile, luptele şi primejdiile prin care au trecut, şi câte au mai auzit şi văzut prin locurile depărtate pe unde au umblat.

Cât a trăit Boerebiste, au stat toţi la un cuget, îngrădiţi în aceleaşi legi şi în aceeaşi alcătuire de viaţă. Dar la moartea bunului şi înţeleptului rege, ţara, întregită de el, e întinsă de mulţi, şi se rupe-n bucăţi. Încep iarăşi dezbinările tracilor de odinioară.

Lupte crâncene înviforează gloatele şi se întorc la vechea lor sălbătăcie.

  • Efectul estrogenilor asupra corpului femeilor însărcinate Estrogenii în timpul sarcinii Poveștile noastre favorite despre pierderea în greutate și cu adevărat mișto înainte și după fotografii - fata a pierdut 57 kg.
  • Tulburări greutate |
  • Sănătate 4 Iunieora Secretele japonezelor.
  • Кроме того, ты оказался в зоопарке; что, если это кричало какое-то неизвестное нам животное.

Un veac de sânge şi de foc rece ca o vijelie cumplită peste viaţa acestui nenorocit popor. Şi tocmai în vremea asta se ridică de la miazăzi primejdia cea mare, hotărâtoare de viaţă şi de moarte. Roma îşi aţinteşte privirea asupra Daciei.

pierde in greutate traiul tanar scădere în greutate 10 kg în 2 săptămâni

Valul stăpânirii i s-a întins de mult peste ţinuturile Iliriei şi ale bogatei Macedonii. Călcările pe care pierde in greutate traiul tanar fac dacii prin părţile acelea, şi săgeţile pe care le mai repăd dincolo de hotarul ţării lor, răspund acum departe, tocmai pe ramurile Tibrului, în inima celei mai mândre şi mai largi împărăţii de pe faţa pământului. Dar trec şi romanii, de la o vreme, prin grele încercări. Atâta lume, atâta putere, e greu să mai încapă într-o mână.

Minţile se tulbură de strălucirea atâtor bogăţii adunate cu hapca de prin ţările supuse. Un vânt de răzvrătire suflă din toate părţile. Marele Cezar e ucis în senat, tocmai când se pregătea să plece împotriva dacilor. După norocosul August, soarele-nviorător al Romei îmbătrânite, urmează un şir de împăraţi netrebnici.

Cruzimea, orgia, adânca ticăloşire a sufletelor nu mai cunosc nici o stavilă. Oamenii de seamă se împrăştie de frica celor nelegiuiţi. Nimeni nu mai crede în dreptate. Şi-n întunericul acesta, în care blândul Isus e răstignit pentru c-a adus pace şi iubire pe pământ, falnica pajură romană pare a-şi fi lăsat în jos aripele-i ostenite. Dar se vede că tocmai zguduirile acestea, tulburând până la fund viaţa popoarelor, au darul de a scoate la lumină puteri neaşteptate, ridicând din clocotul mulţimii pe marii povăţuitori, chemaţi a hotărî de soarta neamului lor.

III Decebal. Luptele pierde in greutate traiul tanar Au trecut optzeci de ani de la naşterea lui Hristos. Dacii, desfăcuţi de geţi, îşi au ţara lor toată dincoace de Dunăre.

Dincolo, până-n mare, e Moesia romană. În fruntea lor stă acum Decebal, om harnic şi cu vederi largi, ostaş ager şi neînfricoşat în războaie, stăpân hotărât, înzestrat cu toate însuşirile unui minunat cârmuitor. Pe tronul Împărăţiei Romane stă molaticul Domiţian, ostaş fricos şi om neînsemnat.

Decebal îşi întocmeşte ţara, aduce de pretutindeni meşteri iscusiţi, alege pe oamenii cei mai pricepuţi şi-i pune la treabă, întăreşte oraşele, armează pe toţi supuşii lui în stare de a se lupta, leagă prietenie cu neamurile nestăpânite încă de romani, şi în această obştească înviorare, în această măreaţă însufleţire, un popor nou pare că se ridică la poalele şi înlăuntrul Carpaţilor.

Iar în anul '86, mai uşurându-se de griji, regele munţilor se repede cu arcaşii lui în Moesia vrăjmaşă, împrăştie oastea împărătească, ucide pe Sabinus, apărătorul acestor ţinuturi, pustieşte ţara şi pune stăpânire pe cetăţile ei. Atunci se hotărăşte însuşi Domoţian să vie-mpotriva dacilor. El pleacă din Roma, cu oaste multă şi cu planuri mari de biruinţă; dar în pragul Moesiei se răzgândeşte şi trimite să se măsoare cu fiorosul Decebal, pe Cornelius Fuscus, un general bătrân, încercat în războaie.

Trec Dunărea şi înaintează încoace falnicele steaguri romane, zorite de dorul izbânzii. Dar iată că de sub poalele unei păduri o năprasnică vijelie de săgeţi s-abate asupra lor. Viteazul Fuscus e ucis, şi oastea lui sfărâmată. Câmpiile Moesiei sunt din nou pustiite. Silit să încheie pace, Domiţian se leagă a da lui Decebal meşteri şi oameni învăţaţi, pierde in greutate traiul tanar să-i întărească ţara şi să-i lumineze neamul; afară de asta, se mai leagă a-i plăti ş-un tribut în bani, pe fiecare an.

pierde in greutate traiul tanar slăbește în 2 săptămâni

Iar pentru a-şi ascunde umilinţa, pierde in greutate traiul tanar împărat trimite veste la Roma c-a biruit pe daci, pune să i se ridice statui şi arcuri de triumf, şi îmbătat de vinul oaspeţilor şi de laudele linguşitorilor, îşi adoarme astfel mustrarea şi ruşinea în cea mai deşartă slavă ce s-a pomenit vrodată în istorie.

Ci tu veghează rege cutezător şi paznic ne'nfricoşat al Carpaţilor, veghează şi te pregăteşte pentru lupta cea mare, că de-aci-nainte ai a da piept cu adevăratul tău potrivnic!

10 sfaturi de la un călugăr Shaolin pentru a rămâne mereu tânăr şi sănătos

Se-ncheie un veac de la naşterea Mântuitorului. Împărat la Roma e Traian, om hotărât, cumpănit la minte — făptură mândră pierde in greutate traiul tanar ostaş şi fire aleasă de stăpân bun în toată puterea cuvântului, de adevărat părinte al poporului său.

Cel dintâi gând, grija lui neadormită e să spele cât mai de grabă ruşinea tributului dac, şi să sfărâme pentru totdeauna cuibul acelui rege trufaş, care sta încă dârz şi neclintit în marginea împărăţiei romane. La izbândirea acestui gând păşeşte cu multă luare aminte.

Trimite înainte lucrători să abată stâncile şi să taie un drum prin strâmtoarea cea lungă şi prăpăstioasă a cheilor Dunării, din sus de Porţile de Fier, pe unde aveau să fie trase şi cele cu provizii din Moesia; iar el cu oastea porneşte în primăvara anului ; la Viminacium, unde vine azi satul Costolaţi din Serbia, aşterne-un pod de vase peste Dunăre şi, în fruntea legionarilor, păşeşte, el întâi pe pământul Daciei. Aşezările de câmp sunt toate părăsite.

Ţara pare pustie. Dacii sunt strânşi în munţi, în locuri apărate, de unde trimit iscoade să pândească mişcările romanilor.

Latest From The Blog

Traian cercetează bine locurile, ştie că intră într-o ţară primejdioasă, şi înaintează încet, cu pază mare, lăsând întăriri în urmă, pentru ca nu cumva, la o retragere silită, să rămâie descoperit. Înainte de a intra în munţi, îl întâmpină o solie din partea burilor, un popor supus dacilor: pe un burete mare scriau împăratului în latineşte că nu-i cuminte să strice pacea încheiată şi să le calce ţara, şi-l sfătuiesc mai bine să se întoarcă.

Povaţa o fi vrut ea să fie îndrăzneaţă, dar solul, când a văzut chipul măreţ al lui Traian, a înlemnit de spaimă ş-a căzut de pe cal.

pierde in greutate traiul tanar știri pierdere în greutate

Încep zările să se închidă. Păduri nesfârşite se înalţă între pământ şi cer, şi parc' ameninţă cu tăcerea şi cu întunericul lor. Şir după şir se înfundă sclipitoarele coifuri în umbra văilor întortocheate şi înguste.

pierde in greutate traiul tanar simptome oboseală și pierderea poftei de mâncare

Cercetaşii furnică în toate părţile şi străji sunt puse pe înălţimi, ca nu cumva prin locurile acestea viclene, oastea să fie lovită pe neaşteptate. Deodată un strigăt de trâmbiţă dă ştire de sus să se gătească de luptă Un freamăt de arme — şi rândurile se strâng apropiindu-şi scuturile şi învălindu-se ca într-o platoşă uriaşă: nu mai sunt oameni, e un zid de fier care înaintează. Pe Timiş în sus, în meterezele lor de la Tapae, dacii stau la pândă cu arcurile întinse.

Pe aici e drumul cel mai scurt spre inima ţării, spre mândra Sarmisegetuza, cuibul lui Decebal. Aici valea se lărgeşte puţin; în dreapta Timişului, sub streaşina unui munte, se înalţă, ca o prispă, minunata aşezare pe care şi-au ales-o dacii pentru întăriturile lor. Din jos, în marginea pădurii, încep deodată crengile să foşnească, înfiorate ca de-o suflare de pierde in greutate traiul tanar, şi cele dintâi coifuri sclipesc în luminiş. Un şuier ca de vijelie, ş-o răpăială de grindină cutremură valea.

O pânză mişcătoare de săgeţi zbârnâie deasupra pământului, între cele două puteri. Dar pânza se scurtează. Zidul de scuturi ce scapără de izbirea săgeţilor, se împinge tot mai adânc, tot mai îngrozitor în clocotul dacilor. Se prăbuşesc mulţi din oastea romană. Dar şiruri proaspete izvorăsc mereu din pădure, s-ar crede că toţi copacii se prefac în legionari şi vin din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai îndârjiţi, iată-i aproape, nu-i mai desparte decât o lungime de suliţă.