EUR-Lex Access to European Union law

Oras cape arzator de grasimi zemiente. 8 Best Vacante ieftine images | stockholm, vacanță, helsinki

Dați-mi o lingură de sare, nu se știe când cuvintele mele au nevoie de ajutor, o voi strânge în pumnul acestei ierni, să alung ceața și zgomotul acela asurzitor când cineva îmi duce inima într-o scorbură de piatră. Dacă voi întâlni pescarul care împarte peștii oceanelor în gânduri de tot felul, ori violonistul care îți acoperă umbra cu un diez, poate măturătorul de vorbe seci pe care le adună în sân și promite că le va plimba într-o trăsură de aur, grădinarul pe care l-am uitat în ultima zi de noiembrie și oras cape arzator de grasimi zemiente pe care încă îl mai strig cât e noaptea de mare?!

Atunci voi semăna maci în junglă, mă voi înfrăți cu ploile deșertului, uneori voi fi lebăda care-și aduce lacul la fereastra ta, alteori voi locui într-o cutie de chibrituri și mă voi plânge pădurii că mi-e frig, Nu, nu fotografiați tabloul acesta, e cel mai sărac din tot satul meu de culori și nici nu mai poartă autograful care-i agăța colțul de stele.

Aerobic în URSS

Poem de duminică Ana, un bijutier mă întreabă de tine, locuiește lângă o salcie de lumină și ape călătoare, din când în când îmi bate în geam și îi văd sufletul strălucind, așa că l-am invitat în casă. O, da, străinul pe care l-am îmbrățișat în prag era același cu violonistul de peste ocean, cu magicianul din piața macilor și vizitiul cailor sălbatici din tabloul cu brazi!

oras cape arzator de grasimi zemiente

Tu îl știi, Ana, cândva am scris cu dreapta lui, am mai spus asta și ai râs de drag, atunci ai umplut America de gânduri scumpe și l-ai urcat într-un jurnal, de acolo atâta mireasmă de culori! Să nu mă acuzi de trădare, Ana, îl văd atât de comod încât a uitat șirul zilelor lângă fereastră, în fiecare noapte se furișează în inima ta dar se întoarce la mine, îmi verifică ortografia stărilor și-mi spune că sălciile sunt case de lux pentru poemele de duminică.

Am murit de atâtea ori, Anya, când înviam el mă ducea de mână la râu, îmi spăla fața și așa schilodită de neputință îi zâmbeam, iar eu o iubeam așa cum iubești geamăna din ochiul ferestrei; se face noiembrie, Anya, mi-e frig și moarte, frig și dor, cancerul zace sătul în propria-i carne cancerul minte că e sătul iubește-l, Anya, îngerii culeg ghebe din asfaltul umed noi nu, niciodată nu vom ține de mână copiii să-i mințim că lumea e povestea celor unsprezece lebede întregite de iubirea care coase mută ceasul ticăind bezmetic, fluturi de noapte, noi nu, niciodată nu iubim ploaia cu frunzele de chihlimbar iubim pașii din cer înapoi spre povestea Anyei femeia cu chip de miere sălbatică noi nu ne luăm rămas bun.

oras cape arzator de grasimi zemiente

Îngerul meu dacă toate acestea sunt vis să nu mă trezești veghează când în jur nu-mi rămâne decât ziua îmblânzită de soarele unui noiembrie e târziu și începe liturghia în zori ceva despre oameni mai mult despre îngeri dacă te-aș putea numi precum în cer așa și pe pământ luna se leagănă ușor pe obrazul copiilor au adormit cu raiul între pleoape. Nu mi-a rămas nimic al meu am vândut și lepădat iubiri promisiuni anotimpuri norii se strâng ciorchine și stelele au amuțit străzile se vindecă de singurătate străzile nu știu de ce îngerul meu zboară cu o singură aripă și aceea nu e materie nici adiere e poem crește în mine o inimă străină de toamnă printre rânduri crucile poeților ating veșnicia printre rânduri te găsesc rezemat de punți cum înalți lampioane de durere peste râul de onix iartă casa poetului mirosind a fum iartă inima bătând vremelnic iartă.

X am învățat să te recompun os cu os din petale arămii presate între filele cărții de căpătâi la îngânarea soarelui cu noaptea printre amintirile copilei ce alerga zglobie în poienile toamnei te-am construit cu o singură respirație când pământul îmi zbura de sub tălpile fricii plămădindu-ți chipul cu lacrimi chiar dacă încă îți mai lipsește o coastă Cum să scriu că senatorul X — notorie figură, Dă din mâini şi dă din coate şi când nu ne minte Sau că altul, cu dosare ocolite oarecum, Ne-a promis autostradă şi-a făcut doar un Şi de câte ori se-ntâmplă să îţi dai frâu liber gurii Spune, sincer, că de vină-s animalele pădurii.

Leii, care-s convertibil într-o junglă liberală, Urşii, tigrii şi mistreţii care-s porci Şi scurmând în bătătură că îi duce… bibilica.

Aşadar, ca să nu pierdem sensul vorbelor măreţe, Vă propun să recunoaşteţi cine-s şefii de coteţe Iar când celelalte păsări tac şi nu primesc simbrie Noi să luăm indemnizaţii pentru spor de gălăgie. Eu am spus-o, ferm şi sincer, valurile-s tulburate Să oras cape arzator de grasimi zemiente din nou schimbarea, că aşa nu se mai poate!

Şi promit, dacă-mi daţi votul că voi face tot ce pot Să vă fie mult mai bine… până vă înghit de tot! Sigur, cred că se impune şi o amplă analiză Să vedem cine răspunde pentru actuala criză.

oras cape arzator de grasimi zemiente

Vinovată e, desigur, rasa de găini, cea nouă, Care nu cotcodăceşte nici măcar când face ouă. Asta-n timp ce cocoşelul se trezeşte de la trei Ca să cânte-n mărul roşu, după vechiu-i obicei. Bibiloii demonstrază, muncind toată ziulica, Cum urma să se aleagă parlamentul din ogradă Toată struţo-cămilimea se trezise dând din coadă: - N-ar fi rău, sări găina, oras cape arzator de grasimi zemiente clocea ouăle-n coş, Să votăm, cu mic, cu mare şi s-alegem un cocoş! Dacă ne conduce porcul va fi iar o porcărie!

Nu e bun, necheză calul, ştim cu toţii — şi neajunge — Că visează doar la oase şi la pulpe nibelunge… Morală: Ascultându-le disputa, rumega — discret — o oaie: Ei se ceartă, vara trece, şi la iarnă… mâncăm paie! Rămâne să apar Am încercat să mint că totul nu poate fi ascuns de tot între degetele unui cuvânt; De fapt, am și uitat că noaptea asta nu e doar o perdea; Se poate ca sfârșitul să ne aștepte după colț, Să ne strige pe nume, iar noi să visăm Că toate așchiile care ni se înfig în gât Sunt lăsate pe dinafară.

Deja a început să plouă aici, Mă întreb de câte ori trebuie să mor Până să aud că timpul mă cheamă din nou.

EUR-Lex Access to European Union law

Mă uit la sinele meu și mor de nerăbdare să aflu De ce, Doamne iartă-mă! Dacă n-aș fi un simplu om, Aș zice că vina mea e că iubesc Tot ce e altfel decât mine, Tot ce se leapădă de tine. Adulmec și azi puterea și chemarea maidanului, iar bunul are și acum ascuns cerul în găvanele ochilor care au luat drept bunătatea prizonieră de război, îl păstrează și azi acolo, senin, și revarsă ploi calde de vară când mă vede Sărut mâna bunul meu!

În neant subscriu cu același rând de zale peste platoșa timpului, am ochii blânzi și adulmec straturi încleiate peste care domnește liniștea. Floare de maidan Te-ai întrebat vreodată unde se ascund visele când se revarsă lumina?

Aerobic în URSS

Asta e o întrebare bună pentru copilul din fiecare la început de an, am în față, ca fiecare dintre noi, o nouă perspectivă și un alt drum de parcurs, probabil că ați adăuga asta la categoria clișee nefericite și de sezon Amintirile în care seninul se revărsa în fiecare dimineață în ochii bunului și rămânea acolo bunul trăia cu eternitatea cerului printre gene și-mi ascundea luna și stelele în palmă înainte de culcare mirosea a floare de maidan, când mă căra în spate întors de la coasă, O zi are în ansamblu aceleași coordonate iar ziua din mine același rol soarbe toate umbrele nopții și le asmute în neant către himerele zilei zilele sunt niște răstălmăciri mototolite-n pumn, sunt frânturi extrase din miile de reply-uri adunate peste luni și folosite drept momeală stării de bine stăm pe banchiză, cu creierul gol și ne lăsăm gândurile să cadă "în picioare" ca să spunem apoi că povești de pierdere în greutate masculină dresat convingerile față în față cu viața mă ascund în pieptul credinței agonizând fractal în turnul chibzuinței și însufleţesc rabdarea către al meu neant, mă asociez cu viața, iscoditor liant.

Înapoi la origini mă ascund într-o barcă părăsită pe nisip e întuneric și mie frică de urletul celor ce au murit înecați și vor să mă prindă afară sunt doi copii care se joacă cu inimile lor nepregătite pentru durere nu pot decât să le ascult fericirea fără motiveu nu mai port mască de copil sunt un clown trist râd de propria frică amăgindu-mă că mâine va fi altfel.

Căutare Maestră de onoare a gimnasticii Elena Bukreeva.

Cu vocea zgâriată de lacrimi Cu vocea zgâriată de lacrimi, munte păcătos de jertfă, revarsă versantul pe gloria razei, de arbori înțepat si de râuri săcuit. Dorul de oras cape arzator de grasimi zemiente iți linge coroana, nectar de rugină și sânge, răsare din mâine sămânța speranței, căldura o sfarmă-n nucleul dorinței.

oras cape arzator de grasimi zemiente

Subțire coloana luminii ce unge, subțire Dar zbiară-n neant de nimeni n-aude, Cu vocea retrasă în lacrimi, petale de-azur rătăcite sălbatic, în inima stoarsă de patimi.

Strigătul copacului Copacul tremură lacrimi de culoare larvele de cristal transformă rădăcinile în sticlă razele gravează în scoarță lumina zorilor frunzele îmbălsămate de flăcările dimineții împrăștie viață Cioburile de sticlă se hrănesc cu seva lui crengile sunt scăldate în suferință iar oamenii ignoră tăcerea Vorbește prin foșnetul frunzelor urlă dinăuntrul trunchiului său nu înțeleg oamenii că îl doare?

Leaving Cape Town for our Transatlantic. Fiasco! Immigration deemed one of us \

AntePortas Ante Portas Revistă de literatură și artă Valeria Manta Tăicuțu liniștea spațiului închis urcuș pe la mijlocul urcușului începusem să mă desfac în bucăți, odată cu treptele tocite de timp, leproase și ostile; când am ajuns sus, din mine rămăsese doar un abțibild sub formă de inimă.

Fac suma unor adevăruri Care ar putea avea, la cântar, altă greutate, Altă floare de-nu-mă uita la rever.

oras cape arzator de grasimi zemiente

Ar putea primi peţitori mai generoşi, Mai tandri, cu plămânii plin de oxigen rar, Pregătit pentru a te ierna la munte, Unde se înalţă, în spirală, Ecoul cu sânge de vultur, Unde se tace şi se face, Fără ca celui aflat la poale Să i se ceară părerea.