Ion de slăbire, Secretul lui Ion Cristoiu
De Cristian BurcioiuVineri, 19 noiembrieIn anii '90, din cauza celor aproximativ kg pe care le avea, Ion Cristoiu se alesese cu porecla de ''Ardei gras''.
Cu o voinţă de fier a reuşit insă, in doar o lună şi jumătate, să dea jos 30 kg.
Pe atunci a fost cea mai spectaculoasă schimbare de look prin dietă. A renunţat complet la zahăr rafinat, la pâine albă, la alcool şi la mesele de seară.
Mai mult, a calculat caloriile pe care le consuma la fiecare masă şi a avut grijă să nu depăşească limitele pe care şi le stabilise. A utilizat combinaţii de alimente care ajută tranzitul intestinal, una dintre ele constând în consumul de castraveţi muraţi cu iaurt. Cea mai târzie masă din zi în perioada curei era programată la ora Şi pentru ca dieta să dea rezultate şi mai spectaculoase, a început să practice intens înotul şi joggingul.
La vremea respectivă erau de notorietate antrenamentele analistului. Acesta era însoţit permanent, în timpul alergărilor de la Piaţa Presei Libere până la Piaţa Victoriei, de bodyguarzi îmbrăcaţi la costum, care reuşeau cu greu să ţină pasul cu el.
CURĂ DE SLĂBIRE. Cum a scăpat Ion Cristoiu de 30 de kilograme
Acum, după 20 de ani de la dietă, jurnalistul se poate lăuda cu performanţa de a-şi păstra greutatea în limite normale. Eu nu recomand eliminarea mesei de seară, ion de slăbire doar atenţie la ce consumă.
Este foarte bine că a eliminat pâinea albă, alcoolul şi zahărul rafinat.
Citeşte mâine dieta completă pe grupe sangvine Vezi cum au slăbit şi alte vedete:.